Copiii recomandă copiilor...și alte lecturi

       În fiecare an școlar, o mare provocare pentru mine a fost să alcătuiesc o listă cu lecturi pentru elevii mei. Generațiile se schimbă, preocupările copiilor, la fel. Cărțile care, odinioară, ne încântau azi sunt, vorba unui părinte, "prăfuite". Dacă, odinioară, citeam cu interes "Albă-ca-Zăpada" ca să aflăm cum va face față mica prințesă uneltirilor mamei sale vitrege, azi multe din poveștile clasice ne sunt cunoscute din desenele animate.
        Așa că încep căutările. Răsfoiesc internetul, vizitez librăriile în căutare de cărți interesante și, în același timp, educative, corespunzătoare vârstei elevilor mei. De câțiva ani încoace, am început să le cer sprijinul chiar lor, copiilor. Am stabilit ca, în fiecare zi, la începutul orei de Comunicare în limba română, câte un copil, dintre cei care doresc, să ne prezinte o carte pe care a citit-o și care i-a plăcut. Să ne spună, în câteva propoziții, de ce i-a plăcut cartea sau să ne relateze, pe scurt, un episod interesant sau amuzant din carte.
       Nu am fost dezamăgită! Deși sunt abia în clasa I, unii au citit cărți pe care elevii mei din seriile precedente le citeau doar prin clasele a II-a sau a III-a. De la "Aventurile lui Habarnam" la "Peter Pan" copiii și-au recomandat o mulțime de cărți interesante. Una dintre acestea este "Copila cu ochi albaștri" de Regina Maria a României. O poveste adevărată, despre o prințesă adevărată, pentru care "prietenie însemna un infinit devotament, grijă apropiată pentru viețile întreţesute cu a ei, un interes viu și constant; însemna răbdare cu cei bolnavi, ajutor centru cei în nevoie,încurajare pentru cei fără nădejde; însemna abnegație în cheltuirea fiecărei clipe și a fiecărui bănuț pentru ceilalți; însemna, totodată, renunțarea la propriile dorințe, ale celorlalți trebuind să treacă pe primul plan." - "Copila cu ochi albaștri", Regina Maria a României, Ed. Monitorul Oficial, București, 2013, pag. 29.

Din recomandările copiilor:
1. "Cadou de ziua ta", "Dorința iepurașului", "Ce-ţi aduci aminte?", "Bulgăraş de primăvară" - Paul Stewart și Chris Riddell;
2. "Aventurile lui Habarnam și ale prietenilor săi", "Habarnam în Orașul Soarelui", "Habarnam pe Lună" - Nikolai Nosov";
3. "Călătorie în țara spiriduşilor" de Ecaterina Savcenco;
4. "Cerbul alb" - o poveste populară letonă, repovestită de Ludmila Kopilova;
5. „Veverițele și optimismul” de José Morán și Ulises Wensell;
6. "Copila cu ochi albaștri" de Regina Maria a României;
7. "Povești" de Călin Gruia;
8. "Cele mai frumoase basme bengaleze";


Alte lecturi drăguțe pe care le-am recomandat sau le voi recomanda elevilor mei din clasa I:
1. Din seria "Povești din pădurea fermecată" de Tony Wolf: "Zânele", "Piticii", "Uriașii", "Animalele";
2. "Ciuboţelele ogarului" de Călin Gruia;
3. "Zdreanță" de Tudor Arghezi;
4. "Gândăcelul" de Elena Farago;
5. "Cățelușul șchiop" de Elena Farago;
6. "Unde-s ochelarii?" de Otilia Cazimir;
7. "Peștișorul de aur și alte basme rusești" de A. S. Pușkin;
8. "Ghicitori, proverbe, zicători";
9. "Minunata călătorie a lui Nils Holgersson prin Suedia" adaptare după Selma Lagerlöf;
10. "Salvați de delfini" și alte povestiri din seriile "Portalul magic" de Mary Pope Osborne;

Voi continua...





Comentarii

Postări populare de pe acest blog

CUM STABILIȚI CALIFICATIVUL FINAL AL UNEI EVALUĂRI?

POEZII DESPRE FURNICI

EVALUARE - ADUNAREA ȘI SCĂDEREA CU TRECERE PESTE ORDIN 0 - 1000

Formular de contact

Nume

E-mail *

Mesaj *

Apreciez ca fiind:

Toate etichetele

Cântece3 che chi1 Ciorchinele1 Cizmuliță pentru Moș Nicolae1 Clasa a II-a35 Clasa a III-a9 Clasa a IV-a8 Clasa I36 Clasa pregătitoare9 CLR19 Comunicare în limba română25 Comunicarea orală1 Covor de frunze1 Culori calde1 Culori reci1 De colorat3 Decorarea clasei1 Dezvoltare personală2 Dialog1 Dialogul1 Din tainele învățăturii2 DP1 Evaluare14 Evaluare CLR6 Evaluare finală3 Evaluare MEM9 Explorarea mediului1 Explozie stelară1 Fisa de lectura1 Fișe7 Flori1 Fluturasi din fructe si legume1 Fluturași1 Formele de relief1 Frunză1 Frunze de toamnă din hârtie1 Fulgi din steluțe franjurate cu om de zăpadă1 ghe ghi1 Grupul de sunete oa1 Grupuri de litere2 Grupuri de sunete1 Iarna2 Indicații pentru redactarea temelor la CLR1 Indicații pentru redactarea temelor la MEM1 Jocuri1 Jucării1 La oglindă...1 Lecturi3 Lecturi pentru clasa I1 Litere dragi1 Managementul clasei1 Matematică6 Matematică și explorarea mediului15 Măr1 Medii de viață1 MEM10 Mindfulness Colouring Sheets2 MM3 Muzică și mișcare3 Orașul1 Panouri1 Păpușa1 Perlele elevilor1 Pictură4 Pinguin din pet-uri1 Pinguini1 Planisfera1 Planșe2 Poezii de primăvară1 Poezii despre furnici1 Portofoliu23 Portofoliu CLR2 Povestea frunzelor2 Povești1 Primăvara4 Proiecte2 Rotunjirea la zeci și la sute1 Scăderea cu împrumut1 Semne grafice1 Șabloane1 Șabloane printabile1 Școala din pădure1 Științe1 Tablou de toamnă1 Teme2 Teste14 Teste CLR5 Teste MEM9 Testul de 10 minute1 Tipuri de frunze1 Toamna8 Ziua Mondială a Zâmbetului1
Afișați mai multe